Seriale SF… bune de vizionat

30 noiembrie 2010 at 23:33

In urma cu aproape 2 ani (pe 16 Ianuarie 2009) am scris despre ‘Cele mai bune seriale SF‘ (topul meu personal). Si cum vine vremea rea: frig, ploi, ninsori,… vreme de stat numai in casa, m-am gandit sa va mai dau cateva sugestii de seriale SF… bune de vizionat. Plus ca de atunci au mai aparut cateva seriale SF, demne de luat in considerare. Nu sunt toate si stiu ca unii vor fi suparati pe mine ca nu am zis despre: Heroes, Heaven, Caprica, Supernatural, Sanctuary… sau mai stiu eu ce serial SF, dar eu pe acestea le-am vazut, acestea mi-au placut.

SerialeSF2010Puteti incepe cu ceva usor, cu seriale care au doar 1 respectiv 2 sezoane, numai bune de vizionat in cateva seri;

  • Flashforward (despre care am scris in ‘Flashforward – Sezonul 2 – Anulat!‘), are doar 22 episoade (1 singur sezon), dar ‘valoarea’ lui, face cat un serial cu 5-6 sezoane. Va asigur ca veti viziona serialul, cu sufletul la gura, incepand de la primul episod, pana la ultimul. Va fi ca un drog… inca un episod, inca unul… pana la ultimul. Pacat ca au hotarat sa il anuleze.

Flashforward

La finalul episodului 22, se elucideaza o parte din misterul de la inceputul sezonului, lasand totusi o parte din mister sa fie descoperit in sezoanele care ar fi urmat. Mda. Chiar si asa… cele 22 episoade merita vizionate/’savurate’.

  • Warehouse 13 are doua sezoane (deoacamdata) cu: 13 episoade in sezonul 1, respectiv 12 episoade in sezonul 2. Din cauza ca a fost in 2010, in topul serialelor produse de canalul SyFy (sezonul 2 a avut o audienta medie de 3,4 milioane de telespectatori pe episod), s-a hotarat ca din Iulie 2011, serialul sa fie continuat cu sezonul 3. Il asteptam cu drag.

Warehouse13

Dupa ce salveaza viata Presedintelui, doi agenti ai Serviciilor Secrete sunt transferati peste noapte la Depozitul 13 – un complex de stocare masiv si strict secret, ascuns in Dakota de Sud. Aici este gazduit fiecare artefact ciudat, relicva misterioasa, obiect fantastic si suvenir supranatural, strans vreodata de guvernul SUA. Administratorul Depozitului, doctorul Artie, le da eroilor, Pete si Myka, misiunea de a investiga rapoartele legate de activitatea supranaturala si paranormala, cautand noi obiecte care trebuie ascunse in Depozit, precum si sa il ajute sa tina sub control Depozitul insusi si obiectele care il insufletesc (descriere furnizata de CinemaRx.ro).

  • Stargate Universe este noua productie din seria Stargate si deocamdata a ajuns la sezonul 2, episodul 9… deocamdata. Nu este asa intens ca Stargate Atlantis sau Battlestar Galactica… dar pentru cei pasionati de SF, sunt sigur ca va fi o adevarata ‘delectare‘. Din seria Stargate mie personal imi place Stargate Atlantis si Stargate Universe.

StargateUniverse

Stargate Universe urmareste aventurile din zilele noastre a unei echipe multinationale de explorare la bordul navei spatiale Destiny, construita de rasa Strabunilor (Ancient). Transportati pe Destiny într-un colt indepartat al universului si aflati in imposibilitatea de a reveni pe Pamant, membrii echipei sunt obligati sa ramana pe nava si sa se descurce singuri. In pilotul serialului Stargate: Universe vor aparea minim trei membri din echipa SG-1: Gen. Jack O’Neill, Col Samantha Carter si Dr Daniel Jackson. Richard Dean Anderson (Gen. O’Neill) va juca chiar in mai multe episoade. (descriere furnizata de StargateRomania.ro)


Dupa ce ati ‘savurat‘ cele trei seriale (asa ‘de incalzire‘) si tot mai vreti sa vizionati alte seriale SF, va recomand unele mai ‘stufoase‘, care au 4-5 sezoane:

  • Eureka are 4 sezoane: sezonul 1 cu 12 episoade, sezonul 2 cu 13 episoade, sezonul 3 cu 18 episoade si sezonul 4 cu 9 episoade. Pe 7 Decembrie se zvoneste ca apare episodul 10, iar in 2011 inca 8 episoade (in total 18 episoade in sezonul 4). Dupa ce veti incepe sa intelegeti ideea serialului (dupa 2-3 episoade) si rolul fiecarui personaj in parte, va deveni tot mai greu sa nu il urmariti pana la capat.

EurekaMovie

In Eureka actiunea se desfasoara intr-o comunitate high-tech cu acelasi nume, localizata undeva in Pacificul de Nord-Vest si este locuita in intregime de savanti straluciti, care lucreaza mereu la noi proiecte stiintifice pentru guvernul Statelor Unite. Existenta si localizarea orasului este cu strictete pastrata in secret. Ofiterul Jack Carter ajunge din greseala in Eureka, in timp ce transporta un prizonier fugar – propria sa fiica, o rebela adolescenta, Zoe – inapoi la mama sa acasa in Los Angeles, California. Atunci cand un experiment esueaza si seriful Din Eureka este ranit, Carter se vede nevoit sa accepte propunerea orasului, si anume sa ocupe locul vacant. In ciuda faptului ca el nu este un geniu, reuseste de multe ori sa faca in asa fel incat sa salveze Eureka si totodata intreaga lume, de ceea ce putea fi un dezastru de proportii mari. (descriere preluata de pe CinemaRx.ro)

  • Doctor Who (versiunea noua – din 2005 incoace) are 5 sezoane si de regula 13 episoade/sezon, plus inca 2-3 episoade speciale (oferite de obicei, de sarbatori). Cand ne gandim la seriale SF, automat ne vin in minte serialele produse de reteaua de televiziune SyFy (sau SciFi cum era mai demult), NBC, ABC sau ce posturi o mai fi in America aia mare, mai putin la seriale SF europene, respectiv Britanice. Ei bine, ‘Doctor Who‘ vine din Marea Britanie si este un superb serial SF avand ca tema principala: ‘calatoria in timp’.

DrWho

Doctor Who este cel mai longeviv serial SF britanic si din lume, cu 30 de sezoane de-a lungul a peste 40 de ani (cu ceva pauze din cand in cand) – 26 sezoane pe “stil vechi” si 4 recente, incepand cu reinvierea serialului in 2005; in plus au mai fost si tot de felul de specials, inclusiv un film de lung-metraj in 1996, desi multi fani pretind ca filmul nu s-a intamplat cu adevarat… Doctorul este ultimul dintr-o specie de extraterestri numiti Time Lords (Stapani ai Timpului) si isi petrece vremea calatorind prin timp si spatiu si intrand in felurite buclucuri pe oriunde calatoreste, impiedicand invazii extraterestre pe Pamant, salvand civilizatii si planete si ocazional intregul Univers, sau doar salvandu-se pe sine si insotitorii sai din necazurile in care i-a bagat. (descriere preluata de pe TvBlog.ro)

  • Fringe are 3 sezoane, cu 20 de episoade in sezonul 1, 23 in sezonul 2 si 7 in sezonul 3 (deocamdata). Paranormalul, hightech-ul si povestile extraordinare vor face deliciul amatorilor de SF.

FringeFringe  este al patrulea serial TV creat de J.J.Abrams si de asemenea a patra colaborare cu Roberto Orci si Alex Kurtzman. Este produs de Warner Bros si prezinta viata cercetatorului stiintific Walter Bishop (pe care Orci il descrie ca fiind „Frankeistein combinat cu Albert Einstein”), fiul sau, si o femeie, agent FBI, care ii readuce impreuna. Agentul FBI Olivia Dunham si Peter Bishop se infrunta cu un fenomen neexplicabil ce  ameninta sa se raspandeasca  foarte repede. In incercarea de a impiedica sa se raspandeasca, ei au nevoie de ajutorul Dr. Walter Bishop, tatal lui Peter. (descriere preluata de pe CinemaRx.ro)

  • Stargate Atlantis are 5 sezoane, fiecare avand cate 20 de episoade. Desi l-am trecut ultimul in lista, este al doilea in lista mai noua de seriale SF, dupa ‘Flashforward’. Un serial SF in adevaratul sens al cuvantului: nave zburatoare, teleportari, gauri negre, extraterestri,… si putin umor. Cam tot ce si-ar dori un fan SF.

StargateAtlantis

Stargate Atlantis este un serial SF, o coproductie americano-canadiana parte din franciza Stargate detinuta de MGM. Producatorii sunt Brad Wright si Robert C. Cooper. Serialul este filmat si produs in Canada. Stargate Atlantis urmareste aventurile unei expeditii umane in orasul pierdut Atlantis pe o planeta numita Lantea din constelatia Pegasus, construita cu milioane de ani in urma de catre cea mai avansata rasa din universul Stagate: Anticii. Poarta Stelara a adus umanitatea in contact cu alte culturi si, evident cu noi si puternici dusmani, Wraith, Genii, si mai tarziu Asurans, toate acestea in timp ce se incearca descoperirea secretelor pe care Anticii le-au lasat in urma. Premierea a fost in 16 iulie 2004 cu episodul Rising in care au jucat Richard Dean Anderson si Michael Shanks din Stargate SG1.

Bonus:

Pe langa atatea super seriale SF, va mai dau un pont… ‘The Listener‘. Face parte mai mult din categoria ‘drama’ decat din cea ‘SF’, dar avand doar un singur sezon cu 13 episoade (au hotarat sa il opreasca din cauza rating-ului mic), sunt sigur ca o sa reprezinte o delectare intre atatea seriale SF. Merita vizionat. Tema este interesanta. Sa auzi gandurile oamenilor… S-ar putea ca in 2011 sa mai urmeze un nou sezon. Inca nu e sigur.

TheListener

Toby Logan un paramedic de 25 ani are capacitatea de a asculta cele mai intime ganduri ale oamenilor. De aici seria de intamplari la care vom fi martori in fiecare episod.