Strandul termal Madaras (jud. Bihor)

14 august 2011 at 22:09

In timpul concediului avut de curand, am ajuns si la strandul termal Madaras. Pana nu demult, nici nu stiam de Madaras sau de strandul de acolo. L-am gasit pe net, chiar inainte de concediu, cautand stranduri prin apropiere de Oradea. Pe net, doar pareri de bine, ca e curat, cochet, si e cu apa termala. Am cautat stranduri termale, deoarece sunt obisnuit cu apa calda/termala de la strandul termal din Marghita. Fiind destul de aproape de Oradea (36 km), am decis sa merg pana acolo.StrandTermal_Madaras2011 Teoretic, 36 de km nu sunt multi. Practic (mai ales in Romania), sunt foarte multi. Din cauza ca se modernizeaza/repara drumul Oradea-Arad, plimbarea a fost destul de anevoioasa: fie am prins gropi, in portiunile unde nu s-a lucrat deloc, fie a trebuit sa stau la mai multe semafoare, la portiunile unde se circula pe o singura banda. Ce mai, o adevarata aventura sa ajung acolo. Cand va fi gata modernizat drumul, va fi o placere sa mergi pana la Madaras.

Conform Google Maps, inainte cu 3 km de Salonta, dupa benzinaria Lukoil, se face dreapta pentru a ajunge la Madaras.

Madaras Intersectie1

Acum, dar daca stau si analizez mai bine situatia, cred ca era mai bine daca as fi continuat drumul E671 si as fi intrat pe la cealalta intrare dinspre Arad. Aici pare a fi asfaltat drumul.

Madaras Intersectie2

Langa benzinarie abia am gasit drumul (este ascuns dupa casutele din zona, a trebuit sa intreb de localnici pe unde se ia, ca nu se vedea drumul nicicum), plus ca pana la strand am mers pe un drum de tara, pietruit si plin de gropi.

Odata ajunsi la strand am gasit o parcare enorma. Chiar daca era in timpul saptamanii (miercuri), in parcare erau destul de multe masini. Erau masini cu numar de Bihor, Arad, Cluj, chiar si cu numere de Italia si Germania. In strand la fel, nici foarte multa lume, nici pustiu… potrivit.

Intrarea: 10 lei adulti, 5 lei copii. Orar: 8:00-22:00. Cazare cort: 20 lei/zi. Cazare camera: 70 lei/zi.

Pareri despre strand: foarte frumos, curat, apa calda, liniste, copaci, natura… Iarba frumos taiata, cosuri de gunoi la tot pasul (schimbate de cel putin 3 ori pe zi), bancute cu mese pentru a putea manca, apa curata in 3 bazine: un bazin cu apa mai mica si ceva mai rece (28°-30°), un bazin mare (1,8 m) cu o apa termala potrivita (32°-34°) si un bazin cu apa termala super calda (38°). Cei obisnuiti cu ape de 23° (gen strand municipal), nu cred ca o sa fie prea incantati de apa termala din bazine. In rest… peste tot, curatenie desavarsita: incinta, garderobe, WC, bazine.

La amiaza cand era soarele mai puternic, m-am asezat la umbra unui copac (sunt destui pe acolo), pentru un mic somn. Intins pe patura, cu ochii inchisi, in fundal se auzea: muzica de la radio (Info Pro), copii care se jucau in bazin, pasarile ciripind si frunzele in adierea vantului. Mirific.

Dupa ce s-a mai domolit soarele si dupa cateva ture in bazin, am luat cu asalt terenul de tenis/laptenis/badminton/… din dotarea strandului. Dupa putina miscare am fost la localul din incinta stradului si am mancat inghetata. Tot aici se putea manca (mici, cartofi pai sau carnati) si se puteau bea bauturi reci (bere, sucuri, apa).

La un moment dat, am citit pe ceva site ca in zona ar fi ceva ferma, de unde, in functie de vant, vin tot felul de mirosuri ciudate. Eu am fost in timpul saptamanii (deci ar fi trebuit sa functioneze), dar nu am simtit niciun miros mai ciudat. Poate au avut liber chiar in ziua aceea sau am avut noroc cu vantul ca nu a suflat inspre strand. Cine stie. Poate s-a remediat situatia.

StrandTermal_Madaras (0).jpg

PS. Singurul defect care l-am gasit, a fost lipsa unor sezloange. A fost OK si pe patura, dar fiind pe iarba, eram asaltat de furnici, buburuze sau alte insecte. Dar am supravietuit si cu ele, deci se poate si pe iarba. Eventual asa… ca o imbunatatire pe viitor, sa poti sa alegi sa stai si pe sezlong, in cazul in care doresti.