Canicula… la etajul IV

5 august 2009 at 00:36

In luna August, nu poate fi decat… cald. Adica… foarte cald. Asta o stie ‘toata lumea‘. Dar… desi ‘toata lumea‘ se plange ca aerul conditionat nu este bun, ca este nociv, ca te doare capul de la el, ca faci sinuzita de la el, ca te dor dintii, ca iti afecteaza coloana… si multe alte boli si nenorociri, ‘toata lumea‘ are mai nou. De ce? Deoarece a ajuns o necesitate.

Pai la cum se incalzeste de tare de la an la an, in cativa ani sigur vom avea vara 40°-45° Celsius. Zilele trecute, au fost tot 34°-36° de grade Celsius la umbra… ca la soare cred ca erau vreo 50° Celsius.

In data de 3 august, in drum spre locul de munca, trec pe langa un ceas cu termometru. La ora 09:00 AM, indica deja 30° Celsius. Ziua nici nu am avut curaj sa merg pana la el sa vad cate grade sunt (sigur au fost 36°-38° Celsius), dar la intoarcere, in drum spre casa (la ora 18:00), erau 35° Celsius.

Ca sa observ la ora 23:23 (adica aproape de miezul noptii), ca in camera in care dorm, sunt doar31,9° Celsius.

Canicula... la bloc

Canicula… la bloc

Termometrul de camera nu a fost tinut nici pe aragaz, nici la foc, nici frecat sa se incalzeasca… ci pur si simplu in camera erau 31,9° Celsius. Pai la atatea grade e greu si sa respiri, dar sa te mai culci.

Cauza este urmatoarea: apartament la etajul IV din IV, fara acoperis. Si am spus tot. Pai se incalzeste smoala de pe bloc si peretii exteriori intr-un hal fara de hal. Nu era nici afara chiar foarte cald, dar nici 31,9° Celsius nu erau. Canicula mare ‘mon cher’! Canicula mare! Daca nu ar fi problema cu tantarii si mai stiu eu ce insecte, cred ca mai bine ar fi sa durmim afara in parc pe o banca undeva. Ca tot mai bine ar fi!

Ustesile noastre de lupta impotriva caldurii, sunt:

Ventilatoare

Ventilatoare

Nu sunt ele cine stie ce (mai mult fac galagie si caldura, decat racoare), dar decat nimic… sunt bune si ele. Iar cand voi creste mare, voi lua si eu un aer conditionat ca ‘toata lumea’. Ca asa nu se mai poate! Cald, cald… dar pana cand.

Noroc ca s-a anuntat ‘cod galben’ pentru urmatoarele zile, astfel ca vom avea vijelii, furtuni, ploi si multe alte fenomene. Pai sa vina, mama lui de ‘cod galben’, ca daca mai dura mult canicula cu 31,9° Celsius in camera noaptea, mai aveam putin si o luam razna.

Sa va racoriti bine!‘ In ‘codul galben’ ce vine! Yeeee!